Suporterii Timișoarei au intrat mai târziu în tribune și primul lucru s-au frecat la ochi: era deja 2-0 pentru echipa lor, deși întârziaseră doar zece minute! E drept, bănățenii aveau deja trei meciuri cu șase goluri marcate, ultimul chiar etapa trecută, dar Astra nu mai pierduse acasă din prima etapă. A campionatului, nu a returului! Cu toate astea, Poli a învins cu 3-1 și rămâne aproape de CFR în fruntea clasamentului.
Magera marcase încă din minutul 2, după o centrare a lui Chițu. Apoi Goga a mărit diferența din penalty-ul acordat de „mâna” lui Mihalache. Căpitan în premieră la Timișoara, Goga a nimerit de fapt bara, dar Miron regretă și acum că a ghicit colțul, după ce a împins involuntar mingea în plasă cu spatele. Era 2-0, dar ploaia de goluri s-a oprit, ba a început să picure cu ocazii la poarta cealaltă. Japonezul rătăcit căpitan de echipă la Ploiești a scăpat pe poartă, dar Taborda l-a agățat la 17 metri. Seto își prelungise deja mingea în lateral, așa că Tudor a considerat că galbenul e de ajuns pentru Taborda la o fază la care tot Ploieștiul a strigat „Roșuuuu!”. Lovitura liberă a fost însă ca un penalty: Liviu Ganea a executat interesant, pe jos, surprinzându-l pe Tabroda și și-a mărit cota instant cu încă un gol (19). Când a avut mingea la punctul cu var, după faptul lui Nibombe la Strătilă, Ganea nu s-a mai descurcat la fel de bine și a ratat egalarea (37). Goga, gol după o cursă solitară
Înaintea pauzei, ploieștenii au primit și avantaj numeric, Mera văzând al doilea galben. Totul curgea spre o egalare, dar Silva a preferat titlul neoficial de campion al ratărilor. Sabău a închis jocul cât a putut, acoperind eliminarea lui Mera cu Contra, apoi și Bonfim. Acesta a „produs” încă un penalty contra Timișoarei, dar Tudor nu l-a văzut. Și, ca să liniștească problemele, Goga a scăpat miraculos dintre patru adversari, unde fusese izolat toată repriza secundă, și a marcat în poarta goală (’88).
Astra: Miron – Mihalache, Mendez, Oprsal, Sandu – Strătilă, Seto, Gheorghe, Paulinho – Ganea, Silva Poli: Taborda – Luchin, Nibombe, Mera, Sepsi – Chiacu, Bourceanu, Kozak – Chițu, Goga, Magera
Cartonașe galbene: Mihalache ’11, Mendez ’58 / Chiacu ’12, Taborda ’18, Mera ’22 și ’44, Nibombe ’37, Magera ’58, Contra ’78 Cartonaș roșu: Mera ’44. Arbitri: Alexandru Tudor (centru) – Aurel Onița, Octavian Șovre (asistenți) – Andrei Chivulete (rezervă). Observatori: Ioan Mureșan, Viorel Ilinca. CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER